Finalul unui capitol care mi-a schimbat viata! 18 ani intr-o viata
Acum o saptamana aveam emotii mari. Din acelea care nu te lasa sa respiri pana la capat si, ciudat, nu lucrurile mari ma tineau pe linia de plutire, ci detaliile: un mesaj scurt, un telefon venit la timp, o imbratisare care nu spunea nimic, dar iti spunea tot. Din ele imi strangeam energia pentru o zi despre care stiam ca va fi grea. Filmul pe care il veti vedea este povestea acelei zile. Asa cum s-a vazut din afara prin ochii prietenilor mei. L-am facut public dintr-un motiv simplu: recunostinta. Pentru echipa mea, pentru oamenii cu care am lucrat, pentru dragostea si grija pe care le-am primit dincolo de orice fisa de post, dincolo de orice task profesional. Pentru felul in care m-au ajutat sa cresc. Ca om. Mai mult decat mi-am dat seama, la vremea respectiva.
E greu sa cuprinzi in cateva minute optsprezece ani. Optsprezece ani in care echipa si toti oamenii care inseamna PRO TV au fost langa mine. Langa noi. Langa familia mea. Un live e ca viata. Se traieste fara plasa de siguranta, iar reusita nu vine dintr-un singur om, ci din calitatea oamenilor care te prind din zbor, clipa de clipa, fara sa faca zgomot despre asta. PRO TV mi-a oferit exact acest lucru, prin zecile de colegi care au fosti acolo, zi de zi. Am invatat ca performanta nu se face niciodata singur, ci in echipe. Cu oameni care au caracter, etica, dorinta reala de a fi mai buni decat au fost ieri. Asta am gasit aici. Si asta am invatat, in fiecare zi, la PRO TV – televiziunea pe care o voi iubi mereu pentru tot ce a pus in viata mea. Pretuiesc enorm tot ce am trait alaturi de colegii mei. Din redactie, din platou, din departamentele pe care publicul nu le vede niciodata. Alaturi de invitati. Alaturi de oameni care au facut ca fiecare zi sa fie posibila. Oricat de grele au fost ultimele saptamani, ele au fost, in acelasi timp, frumoase. Prin dragostea pe care am primit-o, prin felul in care spectatorii m-au imbratisat, chiar si de la distanta, chiar si virtual, la final. Am simtit fiecare gand bun. Fiecare mesaj. Fiecare strangere de inima care venea spre mine. Si toate mi-au dat, pe dinauntru, niste aripi. Dorinta de a face, de acum inainte, si mai multe lucruri care sa lase lumea un pic mai buna decat am gasit-o. Fie si printr-un zambet provocat cuiva acasa, printr-o amintire retraita sau printr-un raspuns la o intrebare pe care nimeni nu a avut curajul sa o rosteasca. Mai am un „multumesc” important pentru colegii mei.
Fara sa isi propuna, le-au aratat copiilor mei, prin propriul exemplu, ca munca facuta cu drag, langa oamenii pe care ii respecti, poate crea o familie care dureaza ani si care bate orice clasament al vietii. Iar ai mei, care erau ingrijorati, pentru ca necunoscutul sperie, au vazut, inca o data, ca „iubirea vindeca totul”, asa cum spune, mereu, iubirea mea Andra. Va invit sa va uitati la acest film.
Douazeci si trei de minute dintr-o viata nefiltrata. Din emotiile unei echipe pe care o pot numi, fara exagerare, magica. Din emotiile familiei mele atunci cand camera nu mai e pornita. Din dorintele celor mici. Din linistea si iubirea Andrei.
Va multumesc din inima. 🤍
P.S. Si astazi am emotii cand scriu aceste randuri.
Si da, i-am luat pe copii de la scoala aproape toata saptamana. Asa cum si-au dorit, de cand au inceput scoala.
